Cele 11 bănci au primit amenzi în valoare totală de 550.000 de lei, pentru practici comerciale înșelătoare, a anunțat marți, 16 mai, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), citată de www.libertatea.ro. Cele 11 bănci amendate sunt ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale. Clienții cu credite ai acestor bănci aveau pe graficul de rambursare, în primii ani, rata compusă din 25% sold principal de rambursat și 75% dobândă. Astfel, băncile forțau clienții să plătească dobânda la început. „Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rațional și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu, într-un comunicatul de presă al instituției. „În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor”, se mai afirmă în comunicatul difuzat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Aurul a atins la BNR cea mai mare valoare din istorie, de 80 euro/gram
Preţul unui gram de aur anunţat de Banca Naţională azi, joi, 17 octombrie 2024, a fost de 394,4609 lei pentru...