Criza demografică din Coreea de Sud a făcut ca firmele private să ofere angajaților lor care sunt căsătoriți tot felul de avantaje și chiar prime impresionante. O companie coreeană oferă, de exemplu, 75.000 de euro cuplurilor pentru fiecare nou-născut pe care îl fac. Alte companii dau mamelor și doi ani de concediu post-natal, plătit la nivelul salariului pe care îl au în mod normal pentru prezența la muncă.
Grupul de construcții sud-coreean Booyoung oferă muncitorilor un bonus de 75.000 de dolari pentru fiecare nou-născut pe care îl au. Prima impresionantă este acordată pentru a atenua criza demografică în care se află această țară.
,,Dacă rata natalității din Coreea rămâne scăzută, țara se va confrunta cu extincția,” le-a spus angajaților Lee Joong – Keun, președintele companiei Booyoung,
Rata totală a fertilității din Coreea de Sud, adică numărul mediu de copii pe care se așteaptă să-i nască o femeie în timpul vieții sale, a scăzut de la 0,78 în 2022 la 0,72 în 2023. Se estimează că va scădea la 0,68 anul acesta. Mult sub 2,1, pe care OECD-ul spune că este necesar pentru a asigura o populație în mod general stabilă.
Liderii politici coreeni au crescut promisiunile de stimulente financiare pentru părinții viitori înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc luna viitoare. Partidele din întreg spectrul politic anunță propuneri care variază de la alocații mai generoase pentru locuințe și reduceri de impozite, până la oferirea concediului de paternitate obligatoriu pentru tați. Se propune, de asemenea, acordarea de subvenții extinse pentru programele de congelare a ovulelor.
Efectele crizei din Coreea de Sud se resimt deja. În 2022, numărul personalului militar a scăzut sub 500.000, în timp ce universitățile și școlile au raportat numere din ce în ce mai mici de elevi și din ce în ce mai multe grădinițe sunt transformate în cămine de bătrâni. Totodată, anul trecut, în această țară s-au vândut mai multe cărucioare pentru animale de companie decât pentru bebeluși.
Un cuplu mediu de tineri căsătoriți din Coreea de Sud are deja datorii combinate de 124.000 de dolari. Tinerii căsătoriți se confruntă și cu creșterea costurilor private de școlarizare a copiilor în contextul unei competiții acerbe pentru locurile limitate în universitățile de elită și în companiile majore. La toate acestea se adaugă și costurile extrem de ridicate pentru locuințe.