Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare se prăznuiește în fiecare an pe 15 august. Este ziua în care Fecioara Maria a părăsit viața pământească pentru a se urca la cer. Tradiţia spune că Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, „adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii, iar ea a fost înălţată la Cer de Fiul său, Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei. Maica Domnului este ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii. Nu în ultimul rând, Sfânta Maria este considerată ocrotitoarea marinarilor, acestea fiind motivul pentru care la 15 august se sărbătorește în România și Ziua Marinei.
CCR judecă din nou candidatura Dianei Șoșoacă! Europarlamentara s-ar putea alege cu dosar penal!
Curtea Constituţională a României (CCR) s-a reunit de la ora 16.00 pentru a analiza contestaţia Dianei Şoşoacă faţă de neînregistrarea...