Oficialii americani au confirmat că armata SUA a doborât balonul „spion” chinezesc deasupra Oceanului Atlantic. Ordinul a fost dat chiar de Preşedintele Joe Biden, după ce a fost informat miercuri de faptul că balonul survolează teritoriul SUA. Pentagonul a transmis, citat de CNN, că balonul doborât în Oceanul Atlantic a fost folosit de China „într-o încercare de a supraveghea zone strategice din SUA”. China a reacționat și a învinuit Washingtonul că a „reacţionat excesiv” şi a încălcat „grav” practica internaţională. Într-un comunicat al ministrului chinez de Externe, se precizează: ”China îşi exprimă nemulţumirea puternică şi protestul faţă de utilizarea forţei de către SUA pentru a ataca aeronavele civile fără pilot. Partea chineză a informat în repetate rânduri partea SUA după verificarea faptului că dirijabilul este pentru uz civil şi a intrat în SUA din cauza forţei majore – a fost complet un accident”, se arată în documentul transmis duminică.
Emmanuel Macron a cerut oprirea livrărilor de arme către Israel. Furie la Tel Aviv!
Solicitarea președintelui francez Emmanuel Macron de a fi oprite livrările de arme către Israel a stârnit furie la Tel...