Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunţat pe pagina sa oficială de socializare că a semnat alte 10 contracte de finanțare prin Programul Naţional de Redresare şi Reziliemţă, care aduc încă 32,5 milioane de euro pentru municipiul de pe malul Crişului. Cele 10 proiecte depuse de Primăria Oradea fac parte din Componenta 5 – Valul Renovării și prevăd lucrări de creștere a eficienței energetice în cazul unor unități de învățământ, precum și pentru două clădiri importante, Maternitatea Oradea, respectiv clădirea administrației publice locale. „Vom realiza un sistem de management al traficului în municipiul nostru, prin achiziționarea de sisteme de transport inteligent, sisteme ce vor contribui la îmbunătățirea mobilității locale”, a mai precizat Florin Birta. Până în acest moment, primăria Oradea are semnate, în total, 27 de contracte de finanțare prin PNRR, programe de finanțare gestionate de Ministerul Dezvoltării, a căror valoare este de aproape 90 de milioane de euro.
Satu Mare: Românii care au avut de suferit în urma Dictatului de la Viena, au ieșit în stradă!
Românii care au avut de suferit din cauza maghiarilor în urma Dictatului de la Viena din 1940, au protestat în...