Noul parcul de aventură se construieşte în pădurea Gârboavele, aflată la 15 kilometri de oraşul Galaţi. Zona de agrement va fi spectaculoasă şi se va întinde pe cel puţin opt hectare, anunţă cotidianul “Adevărul”. Parcul de aventură are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri. Turiștii vor putea încerca trasee precum „scara amiralului”, „fusurile suspendate” sau „podul Tibetan”. Locul de agrement, amenajat de Consiliul Județean Galați prin atragerea de fonduri europene, va fid at în folosinţă înainte de Paști. „Parcul este gata. În luna martie, vor veni cei care au montat tirolienele și celelalte echipamente de distracție, să facă o nouă revizie și probe, astfel încât în prima decadă a lunii aprilie să îl deschidem pentru public. Știu că este foarte așteptat acest parc și va fi un loc care va atrage multă lume. Vor fi tarife cu 30% mai mici ca în alte parcuri similare din țară. Asta am cerut celor care se ocupă de stabilirea prețurilor de la parc, să găsească o soluție optimă, astfel încât să tarifele să fie pentru toate buzunarele”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați, la Pro Lider FM. Ca element de noutate, parcul de aventură din Gârboavele va avea și o pistă de bob suspendată, care va putea fi folosită atât vara, cât și iarna.
Satu Mare: Românii care au avut de suferit în urma Dictatului de la Viena, au ieșit în stradă!
Românii care au avut de suferit din cauza maghiarilor în urma Dictatului de la Viena din 1940, au protestat în...