Decesele legate de droguri au crescut cu 41% în San Francisco în primele trei luni ale acestui an. În medie, o persoană moare din cauza unei supradoze accidentale la fiecare 10 ore, relatează Sky News. Districtul Tenderloin, devastat de droguri, este cel mai grav afectat. Este cartierul cu cea mai mare densitate de miliardari din lume, dar care a devenit o piață de droguri la liber. Efectele fentanilului, un analgezic mai puternic de 100 de ori decât morfina, sunt devastatoare. Utilizarea acestui drog și crearea de dependență după utilizarea doar a unei pastile, a făcut ca efectele drastice asupra populației să semene cu o pandemie de proporții. Situația dramatică l-a făcut săptămâna aceasta pe guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, să anunțe că trimite Garda Națională împotriva traficanților de fentanil. Până și traficanții de droguri și-au angajat laboranți care să le testeze cocaina pentru a nu fi contaminată cu fentanil. Motivul este că fentanilul ucide iar traficanții de cocaină susțin că nu doresc să-și reducă baza de clienți. Autoritățile au lansat ca reacție programul de educație și prevenire Heppac, prin care se distribuie dependenților de droguri Narcan, un tratament de inversare a supradozajului. Însă recunosc faptul că este insuficient față de proporțiile dezastrului declanșat de creșterea explozivă a traficului cu fentanil, care a pătruns și în școli, unde a făcut deja numeroase victime în rândul copiilor.