38% dintre americani spun că sunt conservatori sau foarte conservatori pe teme sociale – cum ar fi căsătoria gay și prezența temelor LGBT în școli -, în creștere față de 33% anul trecut și 30% în 2021, conform datelor sondajului anual al Gallup privind valorile și convingerile, citat de www.tribuna.us. Este cel mai mare procent de persoane, din ultimii 10 ani, care se declară conservatoare pe teme sociale. Totodată, 44% dintre americani spun că sunt conservatori pe chestiuni economice, de asemenea cel mai ridicat nivel din 2012 până acum. Sondajul, realizat între 1 și 24 mai 2023, vine într-o perioadă în care în mai multe state americane au loc dezbateri privind adoptarea unor politici privind problemele transgender, avortul, criminalitatea, consumul de droguri și predarea în școli a unor cursuri legate de alegerea genului și despre sexualitate. Sondajul Gallup scoate în evidență faptul că, în ultimii doi ani, numărul de americani care se identifică drept conservatori în problemele sociale a crescut în toate subgrupurile politice și demografice. Votanții Partidului Republican, de dreapta, arată una dintre cele mai mari creșteri, de la 60% în 2021 la 74% în prezent. Independenții (americanii care nu sunt înscriși nici în Partidul Democrat, de stânga, nici în Partidul Republican, de dreapta) arată o creștere modestă de cinci puncte procentuale, de la 24% la 29%, în timp ce printre democrați nu s-a înregistrat nicio schimbare (10% atât în 2021 cât și în 2023). Democrații, susținători deschiși ai agendei LGBT, sunt îngrijorați de faptul că din 2021 și până în 2023 a crescut, cu două procente, conservatorismul pe teme sociale printre adulții cu vârste cuprinse între 30 și 64 de ani. În același timp, ideologia americanilor în vârstă pe probleme sociale a fost stabilă, în timp ce se înregistrează o creștere modestă a conservatorismului printre tinerii adulți. Americanii s-au declarat și mai concervatori atunci când au fost chestionați pe teme economice. 44% dintre respondenți se identifică ca fiind foarte conservatori sau ultraconservatori, 33% moderați și 21% foarte liberali sau liberali. Procentajul celor care spun că sunt conservatori a avut o medie de 40% între 2020 și 2022. Cifra actuală este cea mai mare din 2012. Americanii au fost constant mai predispuși să spună că sunt conservatori în probleme economice decât liberali, cu cel puțin 16 puncte procentuale (în 2021). Avantajul evident al conservatorilor, notează Gallup, se datorează în principal creșterii conservatorismului social printre republicani, într-un moment în care probleme sociale precum drepturile transgender, avortul și alte preocupări fierbinți sunt proeminente în dezbaterea publică națională. Un nivel mai ridicat al conservatorismului social poate favoriza adoptarea legislației sociale cu tendințe conservatoare, în special în statele dominate de republicani. Într-adevăr, în ultimul an, multe state republicane au adoptat restricții mai conservatoare privind avorturile, au limitat prezența agendei LGBT în școli și a transgenderismul în sport și sistemul medical. Un aspect deosebit de important este că din ce în ce mai puțini americani spun că relațiile între persoane de același sex sunt acceptabile din punct de vedere moral, mai scrie Gallup. 64% dintre americani, în scădere de la 71%, spun că relațiile între persoane de același sex sunt morale. Anul trecut, un record de 71% dintre adulții din SUA au spus că relațiile gay sau lesbiene sunt moral acceptabile. Cifra a scăzut în acest an la 64%, revenind la un nivel văzut ultima dată în 2019. Cu toate acestea, americanii sunt mult mai predispuși să considere relațiile între persoane de același sex ca fiind moral acceptabile decât în trecut, inclusiv 38% în 2002 și 54% în 2012. Cifra a fost de 60% sau mai mare din 2015. Scăderea procentului de americani care cred că relațiile gay sau lesbiene sunt moral acceptabile este în principal rezultatul faptului că mai puțini republicani au această opinie – acum 41%, în scădere de la 56% acum un an. Cifra actuală este cea mai mică măsurată de Gallup pentru republicani din 2014 (39%). Democrații (79%) și independenții (73%) continuă să fie mult mai predispuși decât republicani să găsească relațiile gay sau lesbiene moral acceptabile. Diferențele de aproximativ 40 de puncte între opiniile republicanilor și democraților despre moralitatea relațiilor între persoane de același sex și pedeapsa cu moartea reprezintă două dintre cele mai mari decalaje dintre problemele testate în sondaj, spune Gallup. Doar două probleme au diferențe partizane mai mari – avortul (57 puncte; 79% dintre democrați față de 22% dintre republicani spun că este acceptabil) și schimbarea genului (55 puncte; 70% printre democrați și 15% printre republicani), notează Gallup.