Mii de creștini au fost prezenți duminică, 31 martie, în centrul orașului Miercurea Ciuc, la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor de Paştele Catolic. După urările ce le-au fost adresate de preoți, în loc de cântecul ”Hristos a Înviat” cei prezenți au intonat imnul Ungariei şi imnul așa-zisului ținut secuiesc.
După slujbă, pe acordurilor imnurilor pascale, preoţii au mers printre rândurile de oameni şi au sfinţit alimentele. Ei le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final au fost intonate imnul Ungariei şi cel secuiesc. Ceremonialul sfinţirii bucatelor reprezintă sfârşitul postului Paştelui, care a durat 40 de zile, au relatat www.agerpres.ro și www.news.ro.
Sfinţirea bucatelor în aer liber a avut loc şi înainte de Revoluția din 1989, dar atunci, din cauza regimului comunist, oamenii nu se adunau în centrul oraşului Miercurea Ciuc, ci în apropierea bisericilor catolice. Locuitorii îşi amintesc că erau coloane lungi de oameni, iar miliţia îi supraveghea, fără a interveni.