„Sindromul Havana” care a lovit numeroşi diplomaţi şi spioni americani în multe ţări din lume, ar fi de fapt rezultatul folosirii unor arme cu energie direcționată de către o unitate de elită a Serviciului de informaţii militare de pe lângă Statul Major al armatei ruse (GRU), a dezvăluit grupul media de investigaţii The Insider, citat luni de Reuters, și preluat de www.digi24.ro.
The Insider, un grup media de investigaţii axat pe Rusia, cu sediul la Riga (în Letonia), a descoperit că membri ai unei structuri GRU, cunoscută ca Unitatea nr. 29155, s-au aflat la locul incidentelor de sănătate atunci când au fost raportate de personalul american, scrie Agerpres. Investigaţia The Insider, care a durat un an, în colaborare cu „60 Minutes” (de la CBS News, din SUA) şi Der Spiegel (Germania) dezvăluie, de asemenea, că membri de rang înalt ai Unităţii nr. 29155 au primit premii şi promovări pentru activitatea legată de dezvoltarea de „arme acustice non-letale”.
Printre simptomele raportate de către persoanele afectate au fost menţionate migrene, greaţă, pierderi de memorie şi stări de ameţeală. Armele cu energie direcționată ar fi fost folosite de ruși în special pe membrii corpului diplomatic american aflați la posturi sensibile, precum și presupuși agenți ai CIA.