Capitala Italiei a devenit „o adevărată junglă”, pe fondul unei creşteri a prezenţei şerpilor, a viespilor orientale, a pescăruşilor şi a şobolanilor, relatează The Guardian, preluat de www.news.ro. Cauza ar fi combinația de temperaturi ridicate cu gunoaiele de pe străzile orașului.
Zoologul Andrea Lunerti, care este bine cunoscut în Roma pentru capturarea animalelor periculoase, a declarat că a primit sute de apeluri în această vară, în special cu privire la observarea şerpilor.
„Populaţia de şerpi a crescut exponenţial în timpul iernii, deoarece temperatura a fost atât de ridicată. Ei nu ar fi supravieţuit dacă ar fi fost frig. Apoi au venit în oraş din mediul lor natural pentru că acolo sunt multe deşeuri alimentare, iar acolo unde sunt deşeuri alimentare sunt şobolani – principala lor pradă”, a spus Lunerti.
Cel mai frecvent tip de şarpe întâlnit în Roma este şarpele bici verde, deşi Lunerti a capturat şi patru vipere. Șerpii sunt găsiți pe terase, în grădini, în clădiri şcolare.
Pe lângă șerpi, în Roma și-au făcut apariția și viespile orientale. Este vorba de o specie de viespe care a migrat din nordul Africii şi sud-estul Asiei, şi care și-a stabilit, de asemenea, o prezenţă puternică în Roma, începând din 2021. Cuiburile au început îde curând să răsară în colţurile obloanelor ferestrelor, ale gurilor de ventilaţie, ale aparatelor de aer condiţionat şi chiar în crăpăturile monumentelor antice din centrul oraşului. Proliferarea lor a fost atribuită şi temperaturilor ridicate şi gunoaielor.
„Roma chiar trebuie să se ocupe de gestionarea deşeurilor, altfel vom vedea şi mai mulţi şerpi şi viespi, ca să nu mai vorbim de şobolani şi pescăruşi – sunt mai mulţi pescăruşi în Roma decât în Fregene (un oraş de coastă din apropiere). Cel puţin pescăruşii au ajutat la reducerea numărului de şobolani şi şerpi. A fost un caz în care un şarpe a fost capturat de un pescăruş şi aruncat pe o terasă. Oraşul a devenit o adevărată junglă”, a spus el.
Consiliul municipal al Romei a declarat că nu există „nicio junglă” şi că rapoartele privind şerpii şi alte specii de animale „nu indică nicio alarmă”.