Absolvenții Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca nu mai dau lucrarea de licență, ci doar un examen grilă. Eliminarea lucrării de licență a fost luată chiar la cererea studenților, potrivit edupedu.ro.
Decizia a fost luată de Consiliul profesoral după ce „peste 90% din studenții unui an, respectiv peste 84% din studenții celuilalt an au solicitat acest lucru”, a explicat Șerban Diaconescu, decan al facultății. Astfel, examenul de tip grilă rămâne singura probă pe care studenții trebuie să o promoveze.
„Concret, în lucrările studenților noștri, orice referire la un text de lege, orice referire la hotărâri judecătorești este marcată ca fiind plagiat, pentru că mai există undeva un document electronic în acest sens. Punea și studentul, și cadrul didactic în posturi extrem de delicate de a face, dincolo de munca firească, pe care o ai pentru elaborarea unei lucrări de licență, o imensă muncă de documentare și de justificare și să arăți de ce nu e vorba de plagiat și că peste 90% din ceea ce programele prezintă acolo nu au nicio legătură cu noțiunea de plagiat”, a declarat Șerban Diaconescu.
Decanul facultăţii mai spune că demersul a fost inițiat de studenți și a fost acceptată această variantă conferită de lege deoarece se aplică și la Universitatea din București încă din 2017.