96 de grădiniţe din Bucureşti vor funcţiona și în timpul vacanţei de vară, a anunțat Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform Agerpres.
În Sectorul 1 vor funcţiona, pe perioada vacanței de vară, cele mai multe grădiniţe – 29. Este urmat de Sectorul 2, unde vor funcționa 22 de grădinițe.
Conform centralizatorului Inspectoratului Școlar București, în Sectorul 3 vor rămâne deschise 21 de graădinițe, în Sectorul 4 vor mai putea fi frecventate doar 4, în Sectorul 5 – 8 grădiniţe, iar în Sectorul 6 rămân deschise 12 grădiniţe.
Unele din cele 96 de grădiniţe vor funcţiona şi în iulie şi în august, iar altele doar în una dintre cele două luni.