Procurori generali din 27 de state americane au solicitat în scris Curții Supreme de Justiție să nu permită eliminarea lui Donald Trump de pe buletinele de vot, așa cum au decis până acum statele Colorado și Maine. Procurorii americani semnatari ai documentului sunt de părere că eliminarea de pe lista electorală a fostului președinte ar provoca „haos larg răspândit”. Fostul președinte al SUA este acuzat că a încercat să pornească o insurecție împotriva guvernului american după ce a pierdut alegerile în favoarea actualului locatar de la Casa Albă, democratul Joe Biden.
Judecătorii Curții Supreme de Justiție au anunțat că vor examina în luna februarie acest caz unic în istoria SUA și vor decide dacă Trump va mai putea să candideze sau nu în alegerile prezidențiale din acest an.
Analiști politici americani consideră că fostul președinte va fi lăsat să candideze deoarece, din cei 9 judecători ai Curții Supreme, 3 sunt numiți chiar de Trump iar alți 3, printre care și actualul președinte al Curții, sunt numiți de foștii președinți republicani George H. W. Bush și fiul acestuia, George W. Bush.
Este greu de crezut că cei 6 judecători pro-republicani vor vota pentru scoaterea lui Trump de pe buletinele de vot.