Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie, atât de către creștinii ortdocși cât și de cei catolici. Este prima mare sărbătore a noului an bisericesc, început la 1 septembrie.
Potrivit tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc.
Istoric, Nașterea Sfintei Fecioare este datată între anii 19 și 22 î.Hr., fiind rodul rugăciunii Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, care au făgăduit lui Dumnezeu că, dacă vor avea un copil, îl vor închina Lui. Această sărbătoare este prăznuită în Răsărit din secolul al V-lea, iar în Occident a fost introdusă în secolul al VII-lea, în timpul Papei Serghie I, generalizarea ei având loc însă mai târziu, în secolul al IX-lea.
Potrivit tradiției, atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani. Părinţii ei au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare în camerele Templului să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserica a Maicii Domnului în 21 noiembrie.
Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă.
Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a deveni oameni noi. Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului. Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.