Dacă mai persistă canicula încă două săptămâni, culturile de vară din Europa de Est şi din Balcani, în special în România, al doilea mare producător de porumb din UE, se vor confrunta cu cele mai mari riscuri, transmite Reuters, citând specialiști europeni în domeniu.
Vremea este elementul cheie pentru cereale, în condiţiile în care se apropie recoltarea în emisfera nordică şi orice semn de deteriorare sau îmbunătăţire afectează evoluţia preţurilor. Rapoartele privind randamentele ridicate şi precipitaţiile în Rusia, principalul exportator de grâu, au dus în ultimele săptămâni la creşterea cotaţiilor la grâu pe plan global, acestea ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni, precizează www.economica.net.
„Ne apropiem de un stadiu critic. O săptămână de caniculă a dus deja la scăderea producţiei. Dacă mai sunt încă două săptămâni de căldură excesivă, vor fi pagube majore”, a apreciat Vincent Braak, analist la compania de consultanţă Strategie Grain.
Sistemul MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE a redus estimările privind randamentul previzionat pentru porumbul şi floarea soarelui din România sub media din ultimii cinci ani, apreciind că seceta a făcut culturile vulnerabile la căldura excesivă şi lipsa precipitaţiilor.