O investigație a Oanei Despa, pentru ”Europa Liberă”, a scos la lumină numărul enorm de persoane angajate de miniștrii și secretarii de stat din actualul executiv. Consilierii personali sunt angajații ministerelor care au rolul de a ajuta demnitarii în munca lor de zi cu zi. Teoretic, sunt specialiști. Practic, după cum a declarat sub anonimat unul dintre demnitarii din Guvernul Ciucă, „unii sunt niște oameni trimiși de partid”. Pot fi angajați cu un sfert, cu jumătate sau cu normă întreagă. Conform legii, cei care au dreptul la consilieri personali sunt miniștrii și secretarii de stat. Legea permite miniștrilor să aibă opt consilieri personali, iar secretarilor de stat, câte patru. Toți sunt angajați fără concurs. Singura condiție e să fie în grațiile șefului, se precizează în articolul Oanei Despa, publicat pe www.europalibera.org. Cel mai mare număr de consilieri personali l-ar avea Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. La solicitarea ”Europei Libere”, ministerul a transmis că Sebastian Burduja are 12 consilieri, angajați cu un sfert, cu jumătate sau chiar cu normă întreagă. După același model au mers și secretarii de stat din subordinea lui. În total, la ministerul condus de Sebastian Burduja sunt angajați 42 de consilieri. Numele lor sunt însă ținute la secret, pe motiv că ar încălca prevederile europene în materie de GDPR. Secretomania este de altfel cea care caracterizează aproape toate ministerele când vine vorba despre numele celor angajați fără concurs. La solicitarea ”Europei LIbere” și celelalte ministere au transmis numărul de consilieri angajați și, în unele cazuri, nivelul de salarizare. La Ministerul Sănătății sunt 25 de consilieri ai demnitarilor, iar salariul net este de 5.619,6 lei. Pe la același nivel de salarizare medie (5.640 de lei) sunt și angajații Ministerului Afacerilor Interne. La cabinetele demnitarilor de la MAI sunt angajate 46 de persoane – consilieri personali, directori de cabinet și consilieri onorifici. 13 sunt angajați part-time și 7 sunt neremunerați, adică sunt onorifici. La Cabinetul prim-ministrului Ciucă sunt încadrați 2 consilieri, iar la șeful Cancelariei, care are rang de ministru, sunt 8. Secretarii de stat de la Cancelaria premierului au între 3 și 5 consilieri. La Ministerul Energiei, la cabinetul ministrului, sunt 8 posturi , dintre care 6 ocupate. Secretarii de stat au câte 3-4 posturi de consilieri. În total, 21 de persoane ocupă această funcție. MApN a precizat că are angajați 8 consilieri și că toți au studii superioare relevante în domeniul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, fără a detalia. La Ministerul Turismului, sunt între 3 și 7 consilieri care primesc salarii brute între 8.524 de lei – directorul de cabinet – și 1.975 de lei, un referent pentru patru ore. La Ministerul Muncii sunt 24 de consilieri în total. La Ministerul Justiției, sunt 15 consilieri, care ridică și cele mai mari salarii din această categorie de salariați. Cel mai mic salariu brut la Justiție este de 9.164 de lei brut. La Ministerul Cultură lucrează 33 de consilieri la cabinetele demnitarilor, cu normă întreagă sau fracționară, iar la Ministerul Agriculturii sunt angajați 38 de consilieri. La Ministerului Educației lucrează în total 44 de consilieri. La MAE lucrează 28 de consilieri, șase dintre ei, la cabinetul ministrului, iar la Fonduri Europene sunt 36 de consilieri, din care 7 directori de cabinet. La Ministerul Dezvoltării, condus de Attila-Zoltán CSEKE, sunt angajați 41 de consilieri, care au salarii, brute, între 2.509 – 12.021 lei. La ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, sunt angajați, în total, 23 de consilieri. Ministerul Transporturilor nu a răspuns solicitării Europei Libere, iar cele ale Economiei și Finanțelor nu au precizat nici măcar numărul consilierilor angajați, preferând să invoce doar prevederile legale în materie.