Românii nu vor mai avea voie să își vândă terenurile sau casele dacă au datorii la stat. Ministerul Finanțelor a propus o modificare a codului fiscal care este acum în dezbatere publică. Conform acestei propuneri, persoanele care au datorii la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu vor mai avea dreptul să vândă sau să cumpere imobile sau terenuri până nu își achită datoriile.
Propunerea Ministerului Finanțelor înseamnă că orice persoană care dorește să vândă o proprietate, fie că este vorba de un imobil sau de un teren, va trebui să-și plătească întâi de toate datoriile către ANAF înainte de a putea finaliza vânzarea.
În loc să îl lase pe datornic să vândă pentru ca statul să aibă de unde încasa, vânzarea este oprită din start, asta pentru ca omul să rămână dator, iar ANAF să-i poată confisca proprietatea, susțin experții financiari.
Nemulțumirea față de proiect este manifestată și în rândul notarilor, care se văd astfel cu actele notariale blocate pentru tranzacțiile imobiliare.
Până la momentul actual liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nu și-au exprimat un punct de vedere față de propunerea celor de la Finanțe.