Bill Gates, co-fondatorul Microsoft Corp (MSFT.O) , urmează să se întâlnească vineri cu președintele chinez Xi Jinping, în timpul vizitei sale în China, anunță agenția de presă Reuters, citând surse sub acoperirea anonimatului. Ar fi prima întâlnire, din ultimii ani, a președintelui chinez cu un om de afaceri străin. Nu se cunoaște subiectul discuției, dar Bill Gates a anunțat miercuri pe Twitter că a aterizat la Beijing și că se va întâlni, pentru prima dată din 2019, cu parteneri din China care au colaborat de-a lungul timpului cu Fundația Bill&Melinda Gates la proiecte legate de provocările globale de sănătate. Reuters notează că ultima întâlnire raportată între Xi și Gates a fost în 2015, când s-au întâlnit în marginea forumului Boao din provincia Hainan. De la începutul acestui an, mai mulți directori generali străini au vizitat China, dar majoritatea s-au întâlnit în principal cu miniștrii guvernului. Premierul Li Qiang s-a întâlnit inclusiv cu Tim Cook de la Apple (AAPL.O) în martie, iar o sursă a declarat pentru Reuters că Elon Musk de la Tesla (TSLA.O) s-a întâlnit luna trecută cu vicepremierul Ding Xuexiang. Se presupune însă că vizita lui Gates ar avea legătură cu vizita secretarului de stat american Antony Blinken în China, care ar urma să aibă loc în perioada 18-19 iunie, și care are ca scop stabilizarea relațiilor dintre cele două mari economii ale lumii și rivalii strategici.