Luni, 19 iunie, elevii de clasa a VIII-a susțin prima probă la Evaluarea Națională, și anume la Limba și Literatura Română. Proba începe la ora 9 și durează 2 ore. Candidații vor intra în săli de la ora 8 până la 8:30, iar pentru identificarea lor este necesar să aibă cu ei cartea de identitate sau certificatul de naștere (în cazul celor care nu au împlinit încă 14 ani), notează www.edupedu.ro. Ministerul Educației a anunțat că doar 161.500 de elevi au fost înscriși automat la Evaluarea Națională de către școlile la care sunt. Este o diferență de peste 15.500 de elevi între numărul celor care erau înscriși la începutul anului școlar în clasa a VIII-a și numărul celor care acum figurează în statistica de examen. Asta înseamnă 8,8% din totalul celor raportați ca fiind înscriși în clasa a VIII-a, adică 1 din 10 elevi. Anul acesta, cifra de școlarizare în clasa a IX-a, adoptată de Guvern pe 4 mai, este de 134.000 de locuri pentru clasa a IX-a, învățământ cu frecvență zi, 60.000 de locuri la școlile profesionale, și 28 de mii la postliceale, care includ și locurile la învățământul militar (ministerul Justiției, MAPN și MAI). Ministerul Educației a trimis vineri către școli un ghid pentru Evaluarea Națională 2023 în care explică desfășurarea probelor. Potrivit ghidului, „la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se predă la finalul probei şi, întrucât conţine subiectele şi rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor”. „Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion. La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuţa de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect. La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect”, conform ghidului, redat mai jos. În același document, Ministerul Educației a consemnat și câteva sfaturi pentru elevii de clasa a VIII-a:
„Asigură-te că ai la tine: actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de şters, riglă, eventual apă și şerveţele!
Când primeşti broşura, citeşte subiectele pentru a te familiariza cu ele, apoi citeşte din nou, în întregime, TOATE subiectele şi foloseşte cel puţin 5 minute pentru a te obişnui cu cerinţele.
Identifică tipul de cerinţe specific fiecărui subiect şi concentrează-te să înţelegi cerinţa fiecăruia. Alege să începi cu subiectul pe care-l stăpâneşti cel mai bine şi fă-i acestuia, în minte sau pe ciornă, un plan schematic de rezolvare.
Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmăreşte să te încadrezi în timpul pe care ţi l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi şi a corecta la final, dacă este cazul.
În situaţia în care constataţi că există riscul de a depăşi durata de timp alocată subiectului la care lucrezi, este preferabil să închei fraza şi să continui cu un alt subiect.
Rezervă un interval de 10-15 minute, la final, pentru citirea şi verificarea întregii lucrări!”.