Israelul a acaparat titlurile mondiale în iulie, după ce a lansat atacuri masive în Cisiordania ocupată și după ce israelienii au organizat proteste de stradă în masă pentru a opri planurile prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a interzice Curții Supreme a Israelului să-și restrângă atribuțiile. Opoziția a început protestele lent, în ianuarie, dar acestea au crescut transfromându-se într-o criză politică în plină desfășurare. Aceasta implică demonstrații constante, greve, sistarea activității de către soldați și medici și obiecții dure din partea celor mai mari 200 de companii de tehnologie din țară, dintre care 150 de corporații majore și chiar din partea președintelui SUA, Joe Biden. Chiar și așa, pe 24 iulie, parlamentul israelian a votat pentru o revizuire judiciară parțială, după ce oponenții au boicotat votul, ceea ce înseamnă că acest conflict este departe de a fi încheiat. Israelul este o țară împărțită în patru „triburi” aflate în ”război”: naționaliștii religioși, evreii ultra-ortodocși, evreii laici și arabii. Primele două triburi sunt acum în ”pat” cu prim-ministrul, ceea ce „este un risc pentru celelalte triburi”, a spus profesorul de drept Yedidia Stern. „Israelienii liberali și laici simt că echilibrul pe care îl aveam înainte este zdruncinat”. Agenda religioasă include construirea mai multor așezări în Cisiordania și, în cele din urmă, anexarea acesteia în ciuda obiecțiilor internaționale, impunerea „legilor” lor tuturor celorlalți israelieni și creșterea veniturilor și privilegiilor pentru ei înșiși. Acestea au fost întotdeauna obiectivele lor, dar israelienii laici sunt acum depășiți rapid de „leagăn”, pe măsură ce ratele natalității cresc în rândul religioșilor. Ciocnirile nu vor reduce diviziunea deoarece diferențele sunt ireconciliabile și reprezintă o amenințare existențială mai mare pentru națiune decât amenințarea reprezentată de milioanele de inamici externi ai Israelului. Israelienii laici doresc ca țara să rămână o putere economică și tehnologică vibrantă și o democrație liberală și pluralistă. Naționaliștii religioși și evreii ultra-ortodocși, sau Haredim, cred că Israelul ar trebui să fie o teocrație pentru devotați. Israelul ajunge la un punct de cotitură deoarece liderii săi religioși extremiști au putere atât din punct de vedere politic, cât și demografic. Ei îl susțin pe Netanyahu, un fost politician „liberal”, de stânga, iar în mai puțin de două generații populația Haredim va reprezenta jumătate din populația Israelului, ca urmare a ratei natalității vertiginoase. Netanyahu le-a căutat sprijinul după ce a căzut în disgrația alegătorilor în 2019, în urma acuzațiilor de corupție. El a reunit o alianță de dreapta și a fost reales în noiembrie. Prioritatea lui a fost să scape de Curtea Supremă, dar coaliția atacă acum Cisiordania și sprijină limitarea drepturilor palestinienilor, persoanelor LGBTQ și israelienilor laici. Aceasta nu este o dispută politică, ci o răscruce de drumuri. Fiecare parte își dorește un viitor unic pentru statul-națiune, democrația sa și statul de drept. Liderii ultra-ortodocși vor să controleze instanțele, astfel încât justiția să nu considere nedrepte proiectele lor de scutiri pentru studenții yeshiva, scutiri de taxe sau de autoritate asupra căsătoriilor, educației și asupra altor legi civile. Pe de altă parte, israelienii laici vor să protejeze instanțele pentru că își dau seama că religioșii vor înlocui sistemul judiciar cu regulile lor. Magazinele vor trebui să se închidă în Sabat, femeile și bărbații vor trebui să stea separat în spațiile publice, homosexualitatea și avortul vor fi interzise, iar un război pentru anexarea Cisiordaniei va fi inevitabil iar soldații vor fi forțați să-l ducă. Netanyahu a patinat întotdeauna spre dreapta. În 2018, el a dat drepturi speciale religioase, cum ar fi controlul exclusiv asupra educației copiilor lor și sprijin financiar de stat pentru „comunitatea lor de cursanți” în creștere (studenții Torei), care nu sunt doar scutiți de serviciul militar, dar se pot abține de la munca plătită. Rezultatul este crearea unei clase de „agrement” gigantice, inechitabile, în creștere, neproductive, care este deja o povară pentru stat și va fi mai mult pe măsură ce membrii săi continuă să se înmulțească. Până în 2065, evreii Haredi vor crește astfel milioane de copii care vor fi analfabeți din punct de vedere matematic și științific, spun experții. În același timp, în 2018, pluralismul a fost atacat de Legea statului național care a declarat dreptul la autodeterminare națională ca fiind „unic pentru poporul evreu”, mai degrabă decât pentru toți cetățenii israelieni. Aceasta a fost o lovitură pentru arabii israelieni care se bucură de standarde de trai mai înalte și de mai multe libertăți decât omologii lor din alte părți. Jumătate dintre farmaciștii din Israel și o cincime din toți medicii săi sunt de origine arabă, dar criza de locuințe și chiar asigurarea securității pentru mulți arabi israelieni săraci rămân neabordate de autorități. Evident, ascensiunea acestei drepte religioase este un steag roșu pentru ei și pentru mulți alții. Ceea ce este unic la aceste proteste este că tehnologia și corporațiile majore ale națiunii s-au poziționat în acest conflict și sunt puternic în favoarea respectării statului de drept, așa cum a existat de zeci de ani. Companiile israeliene susțin prosperitatea statului – doar tehnologia reprezintă o șesime din economia israeliană și jumătate din exporturile sale, iar marile companii israeliene sunt lideri mondiali în multe domenii. Aceștia avertizează că eliminarea de către Netanyahu a supravegherii instanței asupra parlamentului țării va duce la scăderea drastic a investițiilor și la plecări massive ale corporațiilor din Israel. Acest lucru amenință direct statutul Israelului ca „națiune înființată”, a scris în 2019 socio-economistul Dan Ben-David într-un articol revoluționar publicat de ”The Times of Israel”. Conform acestuia, deficiențele educaționale furnizate în școlile religioase vor crește. „Un sfert din școlarii din Israel sunt arabo-israelieni și au rezultate slabe la disciplinele de bază – la matematică, știință și lectură – chiar și sub cele din alte țări musulmane, iar majoritatea copiilor Haredim (ultra-ortodocși) nu studiază aceste materii în şcolile lor religioase. Nu este surprinzător că studenții israelieni, în ansamblu, au performanțe slabe față de restul lumii dezvoltate în ceea ce privește rezultatele testelor.” Gilead Sher, fost șef de cabinet al prim-ministrului Ehud Barak, a scris recent în Newsweek: „Politicile dreptei permit sectorului ultrareligios în expansiune sălbatică – Haredim – să nu predea copiilor matematică, știință și engleză în școli, creând un în mare parte o subclasă neangajabilă. Ei reprezintă la momentul actual o cincime din țară și o familie Haredim are în medie șapte copii per familie. Este o rețetă pentru colaps! Există și alte probleme, inclusiv starea jalnică a arabilor israelieni, care reprezintă o cincime din cetățenii Israelului”. Pe lângă problemele economice viitoare, democrația Israelului, singura din Orientul Mijlociu, este în pericol. Măsurile inițiale de restricționare ale instanței de judecată ale lui Netanyahu au fost aprobate de 64 de membri ai Knessetului pe 24 iulie. Partidele de opoziție, reprezentând ceilalți 56 de membri, au boicotat votul deoarece nu a fost oferit un compromis rezonabil. În noiembrie, Netanyahu va solicita aprobarea finală pentru o „clauză de anulare” care va permite parlamentului să anuleze, cu simpla majoritate, deciziile Curții Supreme. Dacă ar fi adoptat, aceasta ar distruge statul de drept și ar elimina singurul control și echilibru din sistemul israelian. În prezent, Knesset este ținut sub control doar de către Curtea Supremă sau de protestele „străzii”. Ceea ce este în joc este esența Israelului de astăzi: „Am făcut această țară pentru că am vrut un loc pentru evrei, pentru a trăi în siguranță”, a spus un protestatar într-un interviu. „Ceea ce vedem este o încercare de a aplica legea evreiască asupra altor oameni”. Unii oponenți cred că acesta va fi începutul unei dictaturi pentru Netanyahu și că restricțiile propuse pentru instanțele de judecată sunt pur și simplu un card cinic de ieșire din închisoare pentru ca el să evite închisoarea. Și lupta socio-economică continuă a Israelului are implicații grave pentru securitatea națională a țării. Rezerviștii israelieni au amenințat că vor evita serviciul în semn de protest față de scutirile militare pentru Haredim. În timpul demonstrațiilor, 37 din cei 40 de piloți din escadrila de elită a țării au refuzat să zboare în semn de protest, iar când ministrul apărării al țării l-a avertizat pe Netanyahu că această cale pune în pericol securitatea, acesta a fost concediat. Acest lucru a dus la proteste și mai ample, iar ministrul a fost repus rapid în funcție. Dar teama că o autocrație pândește după colț rămâne atât în țară, cât și în străinătate. Israelul este o putere nucleară și depinde de sprijinul american din punct de vedere diplomatic și financiar. Statele Unite acordă Israelului ajutor militar de 3,8 miliarde de dolari anual. Profesorul Ben-David a pus direct problema unei provocări existențiale cu ani în urmă. „Ar trebui să fie clar că complexitatea provocărilor cu care se confruntă Israelul depășește cu mult problema Haredim. Sărăcia generalizată și inegalitatea veniturilor există și în rândul evreilor non-Haredi, ca să nu mai vorbim de arabo-israelieni. Nu totul începe și se termină cu educația. Dar dacă un grup de populație atât de mare continuă să exercite o influență considerabilă asupra direcției și amplitudinii fluxurilor de la robinetul guvernului într-o manieră care nu face decât să le sporească și mai mult creșterea exponențială, privând în același timp copiii lor [și pe alții] de instrumentele vitale necesare pentru integrare într-o economie globală competitivă și într-o societate modernă, Israelul va înceta să mai existe.”
dianefrancis@substack.com – ”Diane Francis despre America și lume”