Clădirea dată în folosință de Primăria Sebeș se află în cartierul Valea Frumoasei și adăpostește, la parter, creșa publică în care au fost înscriși 32 de copii iar, la etaj, grădinița cu program prelungit în care sunt înscriși 42 de copii. Valoarea investiției este de aproximativ 8,5 milioane de lei, bani obținuți de municipalitate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Suprafața construită este de 468 mp, iar cea desfășurată de 936 mp. La fiecare nivel sunt amenajate săli de clasă, dormitoare, spații de joacă și săli de masă, cabinete pentru asistență medicală, încăperile tehnice și birourile administrative, precum și cancelariile pentru personalul didactic. Au fost amenajate și locuri de joacă exterioare. Clădirea a fost ridicată pe locul în care funcționa mai demult o veche centrală termică și un depozit de cărbune, a precizat, în comunicatul transmis presei, primarul Sebeșului, Dorin Nistor. ”Avem o nevoie acută de spații pentru educația preșcolarilor, tocmai de aceea vom continua investițiile cu o nouă creșă în cartierul Aleea Parc” a mai precizat edilul Sebeșului, conform documentului citat de www.alba24.ro.
Satu Mare: Românii care au avut de suferit în urma Dictatului de la Viena, au ieșit în stradă!
Românii care au avut de suferit din cauza maghiarilor în urma Dictatului de la Viena din 1940, au protestat în...