Ministerul Apărării Naționale susține că sistemele de apărare antiaeriene ale României au identificat racheta rusă, dar aceasta nu a intrat în spațiul aerian al țării noastre, ci doar în cel al Republicii Moldova. Într-un comunicat transmis de MapM, se precizează: ”Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federației Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României. Cel mai apropiat punct al traiectoriei țintei de spațiul aerian al României a fost înregistrat de sistemele radar la aproximativ 35 kilometri Nord-Est de graniță. Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării lansării țintei și până la clarificarea completă a acestei situații. În plus, la ora 10.38, două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, care se aflau în acea perioadă într-un zbor de exercițiu, au fost redirecționate către zona de Nord a României pentru a suplimenta opțiunile de reacție. După aproximativ două minute situația a fost clarificată, iar cele două aeronave și-au reluat misiunea inițială. Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate”, se precizează în comunicat. NATO a transmis că aceasta este și poziția Alianței în cazul acestui incident. Președintele Zelenski și camarila sa au susținut că mai multe rachete rusești ar fi traversat spațiul aerian al României și al NATO, și a cerut să se riposteze. Presa de la Kiev a scris, în bătaie de joc, că România ”ar trebui să meargă la un consult oftalmologic” dacă nu a văzut cum rachetele rusești i-au traversat teritoriul. Ar fi bine dacă am merge la oftalmolog să ne vedem mai bine de propriile interese și să acordăm mai puțină atenție problemei vecinilor ucraineni.